Potpourri si a doisprezecea saptamana in Sicilia

Știați că există Rai și pe Pământ? Dacă da, atunci sunteți fericiți, dacă nu, vă spun eu că există și săptămâna aceasta l-am trăit sub două forme: una culturală, muzicală mai exact, cu sunete de chitară spaniolă, ritmuri live, soprane și tenori; cealaltă – naturală, în mijlocul panoramelor care unesc pământ și apă, pe insulițe exotice, între stânci și printre bărcuțe colorate.

Vă mai aduceți aminte de concertele de care vă spuneam săptămânile trecute, cele care se țin în Basilica Sant Antonio? Weekendul acesta a fost cel de-al treilea concert din seria de cinci care se țin în această stagiune și a fost cel mai spectaculos dintre toate. Efectiv am simțit fiori pe șira spinării….A fost un spectacol compus din mai multe intrepretări, toate de excepție, care a îmbinat muzica clasică, chitara spaniolă, ritmuri live, cor și percuție. Orchestra și Corul Ersu în colaborare cu Corul Liric Sicilian și Orchestra Multietnică Ritmolive, dirijate de Francesco Costa, au umplut biserica de oameni, de ritmuri argentiniene, braziliene, clasice, exotice, de muzică sacră, de forță și energie.

Invitații speciali au fost soprana Giovanna Collica și chitaristul Agatino Scuderi dar și un tenor debutant, Dave Monaco, care a interpretat Misa Criolla, o splendidă sinteză de muzică sacră, populară și folclorică (unică prin formula care îmbină temele muzicale și tradiția hispano-americană cu cele ale slujbei religioase) compusă de argentinianul Ariel Ramirez și concepută ca o lucrare pentru soliști, cor și orchestră – expresie a unei forme muzicale pur folclorică caracterizată de prezența instrumentelor și ritmurilor tipice latino-americane.

Vă spun cu mâna pe inimă că nu am auzit niciodată o astfel de combinație, dar e absolut fantastică iar interpretarea celor de la Ersu, a tuturor de fapt, a fost exemplară…nu degeaba sunt recunoscuți italienii ca mari muzicieni, și nu numai…Și, surpriză! Chitaristul Agatino Scuderi a cântat și în România cu diverse orchestre și filarmonici din Craiova, Bacău, Ploiești, Târgu Mureș.

Evident, cum sunt mică și băgăcioasă am intrat în vorbă cu ei la final și sper să fac rost de filmarea concertului și să-l postez pe site cu link către you tube ca să trăiți și voi ce am trăit eu (chiar dacă pe viu acustica este alta…)

A doua revelație divină a fost compusă din Giardini – Naxos și Insula Bella, două stațiuni turistice pe care le-am vizitat, aproape de Messina. Cred că vă amintiți expresia devenită de acum antologică „și tot la 5 m-am trezit” care mă definește în fiecare sâmbătă de ceva vreme încoace. Ei bine, tot cu noaptea în cap am plecat spre (Giardini – )Naxos, cea mai veche colonie greacă din Sicilia, formată din lavă sedimentată, unde se pot vizita astăzi săpăturile din așezarea antică. Prea devreme ca oră să pot intra în parcul arheologic, am străbătut toată faleza pe jos și am ajuns la Capul Taormina, o terasă înaltă de unde se poate admira toată stațiunea, și am coborât muntele pe partea cealaltă spre oaza de frumusețe, devenită rezervă naturală, și care se numește Insula Bella sau perla Mediteranei. A fost o lungă călătorie la picior de câțiva kilometri, dintr-o stațiune în alta, dar a meritat fiecare moment. Am traversat apa rece ca să pot vedea Insula, amenajată în scop turistic cu câteva puncte principale de panoramă care dau unul înspre golful de bărci și celălalt înspre Capul Taormina și m-am plimbat, alături de alte zeci de turiști, printre galeriile de piatră și vegetația luxuriantă care îmbracă mica oază.

Vă las așadar dragii mei să vă bucurați ochii cu aceste splendide imagini, pe care m-am străduit să le aleg dintre sutele pe care le-am făcut și pe care care aș vrea să vi le arăt, sperând ca săptămâna viitoare să vă pot prezenta din nou alte locuri de vis din minunata Sicilie.

Soprana Giovanna Collica
Soprana Giovanna Collica
Concert Basilica Sant Antonio
Concert Basilica Sant Antonio
Trupa Ritmo Live
Trupa Ritmo Live
Tenorul debutant Dave Monaco
Tenorul debutant Dave Monaco
Chitaristul Agatino Scuderi
Chitaristul Agatino Scuderi
Dirijorul Francesco Costa
Dirijorul Francesco Costa
Giardini Naxos
Giardini Naxos
Giardini Naxos
Giardini Naxos
Giardini Naxos
Giardini Naxos
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella
Insula Bella-golful de barci
Insula Bella-golful de barci
Insula Bella- vedere de pe insula
Insula Bella- vedere de pe insula
Insula Bella- intrarea pe insula
Insula Bella- intrarea pe insula
Castelul din localitatea San Alessio Siculo
Castelul din localitatea San Alessio Siculo