Potpourri si a treisprezecea saptamana in Sicilia

A treisprezecea săptămână cu activități mixte, administrative și editoriale la CESV, culturale și interculturale prin orașele superbe ale Siciliei, și nelipsitele reuniuni și mese în familie la Molochio, unde echipa s-a întregit cu micuța Giulia. În plus, ca să-mi țin promisiunea de săptămâna trecută, o să vă atașez linkurile de pe You Tube cu superbul concert din Basilica Sant Antonio și alte activități culturale la care am participat, plus o scurtă înregistrare a slujbei de duminică din biserica pe care o frecventez zilnic, Maria dello Spirito Santo. Sper ca toate să vă facă plăcere și să vă ofere un exemplu mai vizibil din ceea ce am șansa să văd și să ascult aici.

Deci, după cum vă spuneam, și după cum bine vedeți, activitatea editorială este la zi. Scriu în continuare articolele săptămânal și în plus lucrez la un proiect editorial mai amplu pe care însă nu vi-l dezvălui acum. Aștept să văd cum decurg lucrurile înainte de a face anunțuri mărețe. Sper însă că va fi un material util și inedit, în felul lui, cu amprente interculturale și mult suflet în fiecare pagină….și gata, nu vă spun mai mult. Cât despre partea administrativă, uffff, vine cea de-a treia adunare importantă la final de iunie și activitățile premergătoare sunt din belșug. Scrisori, e-mailuri, telefoane, hârtii, parcă nu se mai termină dar, eh, asta e, până pe 29 iunie mai avem….

Așa că în timpul liber compensez și profit să vizitez cât mai mult locuri recomandate de prieteni. Nu râdeți, dar ora 5 vă este cunoscută, și nu vorbesc de ceaiul de la ora 5 după amiaza, vorbesc de telefonul meu care sună să mă trezească în zori. Destinația: Cefalu. De data aceasta am luat trenul și bine am făcut pentru că am avut parte de cele mai frumoase peisaje. Și asta pentru că trenul, spre diferență de autocar care merge pe autostradă (departe de malul apei), circulă prin toate localitățile pe care ai astfel șansa să le vezi și evident, pe malul mării, unde admiri toate plajele, stâncile și…insulele Eoliene, care se disting foarte clar în depărtare. După două ore de călătorie și multeee fotografii prin fereastră, am coborât într-una dintre cele mai atrăgătoare localități din Sicilia și cele mai bine dotate orașe turistice din insulă, cu origini grecești, romane, arabe și normande care se văd în numeroasele vestigii și clădiri. Partea veche, istorică a orașului pare o masă compactă de case care urcă în pantă ușoară spre imensa catedrală (Domul) care domină peisajul. În fundal, Rocca (270 m), un povârniș destul de anevoios pe care l-am urcat să ajung la Castelul medieval și ruinele unor construcții megalitice și ale zidului bizantin cocoțate pe stânci, oferă o panoramă incredibilă asupra orașului, falezei și nu numai…pentru că ochiul se poate delecta mult mai departe, cu imagini ale întregii coaste de ambele părți ale muntelui. Am cutreierat orașul în lung și în lat, coborând apoi spre port și spre plajă, unde am savurat o plăcintă cu ricota și spanac și o pizza Margherita, tradiționala pizza cu brânză și sos de roșii, ambele delicioase (nu mi-o luați în nume de rău, dacă vă fac poftă…). Seara, moartă de oboseală, m-am urcat în tren cu gândul să mă odihnesc până acasă, dar n-a fost chip. Un spledid apus de soare care a luminat coasta și Insulele Eoliene cu niște culori incredibile m-a trezit complet și am reușit să fur câteva fotografii, destul de elocvente să spunem, care să-mi amintească de acest parcurs divin la care visez și acum, când scriu aceste rânduri.

Și dacă aveți impresia că aici s-au sfârșit călătoriile mele pe săptămâna asta, vă înșelați. Pentru că a doua zi am plecat la Molochio, în Calabria, unde mă așteptau Maria și Laura și mai noua și micuța Giulia care a făcut ochișori doar de câteva zile. Așa că, masă în familia Rosalbei, sora mai mare a fetelor și proaspăta mămică împreună cu Mariejean, mama surorilor, care a venit din Corsica special pentru eveniment și pe care am avut plăcerea să o cunosc acum și în personam. Ei, ce să vă povestesc, mese peste mese apoi timp de două zile, pe la toate rudele, cu toată familia reunită, cum este obiceiul (nu vă spun nimic de kilograme în plus). 10-12 la masă este o cifră obișnuită, iar bucatele sunt deosebit de gustoase, ca să nu mai vorbim de desert și de faimoasa înghețată italiană.

Și cum tot ce e frumos se sfârșește repede, ne-am întors acasă, unde mă aștepta încă o zi liberă, de sărbătoare mare în Mesina, dar despre care vă povestesc săptămâna viitoare.

Acum, după cum am promis, iată câteva înregistrări, făcute cu telefonul (aviz pentru calitatea filmărilor), pe care le-am încărcat pe You Tube pentru a vi le putea împărtăși, cât de cât.

Prima este înregistrarea concertului de duminică, Misa Criolla, din Basilica Sant Antonio, pe care am obținut-o de la membrii corului (e singura care nu e înregistrată cu telefonul). Vă recomand cu căldură să ascultați, chiar dacă nu este același lucru ca în biserică, pe viu, pentru că aveți și imagini din timpul concertului.

Înregistrarea unei părți a slujbei de duminică din Biserica Maria dello Spirito Santo:

Concert în aer liber în Piața del Popolo, Mesina, cu Trupa Ritmolive, cea care a acompaniat și Corul sicilian la concertul de dumnică:

Concert de chitară live într-un pub, surprins într-o seară de joi când mă plimbam prin Piața Domului în Mesina:

Domul din Cefalu cu Rocca in spate
Domul din Cefalu cu Rocca in spate
Domul din Cefalu cu Rocca in spate
Domul din Cefalu cu Rocca in spate
Vedere Cefalu din varful stancii Rocca
Vedere Cefalu din varful stancii Rocca
Vedere Cefalu din varful stancii Rocca
Vedere Cefalu din varful stancii Rocca
Plaja Cefalu
Plaja Cefalu
Ruine si portul Cefalu
Ruine si portul Cefalu
Strada din orasul vechi Cefalu
Strada din orasul vechi Cefalu
Cefalu, vedere dinspre Far
Cefalu, vedere dinspre Far
Vedere dinspre orasul nou
Vedere dinspre orasul nou
Insulele Eoliene la apus, foto din tren
Insulele Eoliene la apus, foto din tren
Insulele Eoliene la apus, foto din tren
Insulele Eoliene la apus, foto din tren
Rosalba, proaspata mamica, si Giulia
Rosalba, proaspata mamica, si Giulia
Matusele, Maria (stanga) si Laura
Matusele, Maria (stanga) si Laura
Mariejean, mama surorilor
Mariejean, mama surorilor