26
nov.

Potpourri si Biblioteca privata de Weekend Serbesti

   Posted by: Anamaria Catanoiu   in Actiuni locale

Serbesti, Vidra

Serbesti, Vidra

Duplexul de activităţi educative non-formale pentru tineri, care promovează valorile tradiţionale locale, continuă cu  Biblioteca privată de Weekend – Şerbeşti, Vidra. Invitată la discuţii este Doina Stratton-Andrieş, fondator şi coordonator al bibliotecii. Activitatea este iniţiată de către Asociaţia Potpourri în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Conservarea şi promovarea valorilor tradiţionale locale: iniţiative publice şi privateeste un duplex de activităţi educative pentru tineri derulate de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret în parteneriat cu Asociaţia Potpourri şi care susţine iniţiativele rurale publice şi private ce conservă şi promovează memoria locală.

Întâlnirea va avea loc joi, 28 noiembrie, la sediul DJST, de la ora 14.30, când Doina Stratton – Andrieş va prezenta materiale multimedia ce conţin informaţii despre Biblioteca de weekend Şerbeşti.

Scopul activităţii este de a informa tinerii şi comunitatea despre existenţa în judeţul nostru a unei altfel de iniţiative, private de această dată, care promovează personalităţi vrâncene şi valori tradiţionale prin munca şi devotament, şi de a stimula interesul comunităţii în a susţine astfel de acte care aduc plus valoare tuturor.

La discuţii sunt invitaţi tineri din licee, şcoli postliceale din Focşani, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi educaţie, dar şi membri ONG-urilor locale şi adulţii interesaţi. Întâlnirea este interactivă, non-formală şi se va desfăşura la sediul DJTS.

N.B. Prima activitate a duplexului, desfăşurată în octombrie, a avut-o ca invitată pe Drăguţa Miloiu, bibliotecar şi curator al Muzeului Etnografic de la Paltin – de sub tutela Primăriei Paltin iar cei prezenţi au fost plăcut surprinşi de ce au auzit şi au văzut.

Serbesti, Vidra

Serbesti, Vidra

„Biblioteca de weekend din Şerbeşti s-a născut prin munca şi devotamentul familiei Stratton şi este unică în judeţul Vrancea. Este concepută într-o formulă unică de bibliotecă – muzeul satului – casă memorială şi derulează şi o serie de activităţi educative şi recreative pentru copiii din comunitate. Este un imperativ să cunoaştem şi să sprijinim astfel de iniţiative care au efecte benefice asupra comunităţii. Suntem siguri că cei ce vor participa vor avea o surpriză plăcută şi vor fi încurajaţi să viziteze şi acest colţ de rai.” (Anamaria Cătănoiu, preş As. Potpourri)

This entry was posted on marți, noiembrie 26th, 2013 at 8:00 and is filed under Actiuni locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.