22
sept.

Prima intalnire la cursurile prenatale de la Scoala Mamei

   Posted by: Anamaria Catanoiu   in Actiuni locale

Prima grupa

Prima grupa

Exact așa cum ne așteptam: interactiv, educativ, constructiv.  Un dialog deschis, care a durat 3 ore, și care a răspuns la întrebările participanților, întărind sau distrugând mituri vechi ale generațiilor trecute.

La întâlnire au participat cupluri, mămici singure dar și „prietene însoțitoare” care au afirmat că, deși nu sunt încă în postura de viitoare mămici, au considerat cursul foarte util. Temele pe care dr. pediatru Mariana Gruia le-a abordat au vizat testele din timpul sarcinii și vaccinurile bebelușului la naștere, informații despre naștere, protecția perineului, alăptare, lapte matern, beneficiile și modalități corecte de alăptare, alimentația corectă pentru mamă și bebeluș post-partum, îngrijirea bebelușului după naștere și perioada imediat următoare, boli care pot apare la nou-născut și tratament, ce medicamente să ai în casă pentru bebe, unde doarme, de ce plânge bebe, etc.

Dupa alaptare..

Dupa alaptare..

„Exemplificările” practice, cu un bebeluș (de jucărie), au stârnit amuzament, mai ales când tăticii erau cei care exersau: cum să-l ții după ce alăptezi, cum să-l ții și să-l întorci când îl speli, etc. Practica a fost însoțită de teorie ilustrată privind modul de alăptare corect la sân, boli ale bebelușului, cum și unde a bine să doarmă după naștere, etc.

Discuțiile deschise, împărtășirea experienței celor prezenți (mămicile erau în diverse stadii cu sarcina) care s-au confruntat fiecare cu anumite probleme și modul în care le-au rezolvat, întrebări pe care toți le aveam de lămurit, temeri sau informații eronate pe care le știam de pe internet sau de la „membrii familiei mai în vârstă”,  toate au fost utile și pertinent argumentate de dr. Gruia.

Luand notite

Luand notite

Deși la fiecare curs este o altă grupă participantă (pentru a da posibilitatea cât mai multor părinți să-l urmeze în timp util), cele 3 ore au fost suficient de edificatoare, lămurind aspecte generale care trebuie cunoscute corect de ambii părinți. Participanții au apreciat calitatea informațiilor și modul de desfășurare a întâlnirii, venind chiar cu sugestii despre alte teme pe care le-ar dori abordate și la care ar dori să participe.

Interesul lor este pentru noi feedback-ul de care aveam nevoie pentru prima întâlnire. Înseamnă că acest curs chiar își atinge scopul și răspunde unei nevoi mai mult sau mai puțin conștientizată. Evident, în funcție de timpul dr. Gruia, sperăm să găsim soluții pentru a le îndeplini solicitările, mai ales dacă ele se vor repeta și la grupele următoare.

IMPORTANT!  următoarea grupă se va întâlni pe 25 octombrie și înscrierile le puteți face la numerele de telefon 0762.985.245 (Dr. Gruia) sau 0237/224737 (Hyperclinica Dent Excel, unde se țin și cursurile) sau la adresa de mail scoalamamei_focsani@yahoo.com

This entry was posted on luni, septembrie 22nd, 2014 at 7:23 and is filed under Actiuni locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.