Ce vizionăm săptămâna aceasta la Clubul Cinefililor ATHENAEUM

Clubul Cinefililor ATHENAEUM Focşani va rula joi, 16 ianuarie, ora 18.00, la Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia”,  filmul „D’ale carnavalului”, ecranizare din 1958 în regia lui Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, pentru a marca anul dedicat celebrului scriitor, I.L. Caragiale.

Sorin Tudose, Asociaţia POTPOURRI Focşani şi Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia” vă aşteaptă cu drag să petreceţi alături clipe cinematografice de calitate.

Clubul este gratuit, se întruneşte săptămânal, joia, de la 18.00, la Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia”, şi este deschis tuturor indiferent de vârstă !