Targ de carti postale cu Focsaniul de ieri si de azi cu www.focsaniulvechi.ro si POTPOURRI

Vă spuneam nu demult despre Souvenir de Focşani, cel mai inedit, original şi îndrăzneţ proiect turistic-cultural al binecunoscutului site de promovare a Focşaniului, www.focsaniulvechi.ro, pe care Potpourri îl susţine.

Proiectul Souvenir de Focşani îşi propunea să editeze mai multe cărţi poştale sub formă de acordeon (10 imagini într-un set) cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unirea celor două oraşe, Focşanii Munteni şi Focşanii Moldovei, 10 iulie, 1862 – 10 iulie, 2012.

Fiind vorba de un asemenea eveniment, administratorii site-ului propun celor interesaţi de istoria oraşului zece imagini inedite cu Focşaniul de odinioară. Produsul este unul de calitate şi singular în peisajul focşănean al ultimelor decenii. Acordeonul cu cele zece ilustrate propriu-zise conţine o descriere a fiecărei imagini, o contextualizare şi o traducere în limba engleză de care s-a ocupat Asociaţia Potpourri, www.potpourri.ro.

Şi iată-ne aşadar şi la Târg!

Târgul de cărţi poştale cu Focşaniul de ieri şi de azi va fi găzduit la Direcţia pentru Cultură marţi, 10 iulie, începând cu ora 10.00

Târgul este organizat cu ocazia Zilelelor Municipiului Focşani, mai ales că în ziua evenimentului se împlinesc 150 de ani de la unirea administrativă a Focşaniului Munteni cu Focşaniul Moldovei. Cei care vor veni la târg vor putea achiziţiona printre altele ilustrate cu vechea Stradă Mare a Unirii, cu edificiile dispărute ale oraşului, dar şi cărţi poştale cu Focşaniul din zilele noastre surprins în imagini panoramice inedite. De asemenea, în sediul instituţiei de pe Strada Titluescu nr. 1 pot fi văzute şi cele 60 de imagini cu Focşaniul de odinioară expuse pe simeze luna trecută în cadrul unei expoziţii dedicate memoriei oraşului. Târgul organizat în parteneriat cu www.focsaniulvechi.ro va putea fi vizitat între 10.00 şi 17.00.

www.focsaniulvechi.ro, Potpourri şi Direcţia de Cultură vă aşteaptă cu drag la frumoase aduceri aminte!

Proiect inedit al www.focsaniulvechi.ro sustinut de Potpourri

Logo Souvenir de Focsani
Logo Souvenir de Focsani

 

Souvenir de Focşani este denumirea celui mai inedit, original şi îndrăzneţ proiect turistic-cultural al binecunoscutului site de promovare a Focşaniului, www.focsaniulvechi.ro, pe care Potpourri îl susţine.

Site-ul, care este şi el destul de recent, şi-a câştigat repede notorietatea şi aprecierea datorită calităţii şi seriozităţii cu care îşi desfăşoară activitatea de promovare a urbei noastre prin colectarea şi prezentarea în mediul online a unor imagini din Focşaniul vechi. Sursele de imagini ale site-ului sunt diverse şi proiectul presupune multă muncă de cercetare, documentare şi…investiţii proprii.

Crearea unei baze de imagini şi date care se constituie ca o importantă sursă şi resursă de memorie locală vizuală şi virtuală este o idee unică şi până în prezent nimeni nu a mai realizat ceva asemănător.

Proiectul Souvenir de Focşani îşi propune să editeze mai multe cărţi poştale sub formă de acordeon (10 imagini într-un set) cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unirea celor două oraşe, Focşanii Munteni şi Focşanii Moldovei, 10 iulie, 1862 – 10 iulie, 2012.

Fiind vorba de un asemenea eveniment, administratorii site-ului propun celor interesaţi de istoria oraşului zece imagini inedite cu Focşaniul de odinioară. Produsul este unul de calitate şi singular în peisajul focşănean al ultimelor decenii. Acordeonul cu cele zece ilustrate propriu-zise conţine o descriere a fiecărei imagini, o contextualizare şi o traducere în limba engleză de care s-a ocupat Asociaţia Potpourri, www.potpourri.ro.

Proiectul şi site-ul www.focsaniulvechi.ro se bucură de susţinerea multor oameni de bine din ţară şi străinătate care îşi doresc, melancolici, o retrăire a frumuseţii vieţii şi peisajului urbanistic de demult.