Teatru + Valoare la prima intalnire cu actrita Paula Grosu

actrita Paula Grosu
actrita Paula Grosu

După cum vă spuneam, dragii şi dragele mele, iată că ieri, joi, 24 octombrie, ne-am întâlnit la DJST cu actriţa Paula Grosu pentru prima discuţie din cadrul proiectului Teatru + Valoare.

Ne-am propus încă de la început să fie o întâlnire non-formală, deschisă, interactivă, departe de rigorile şcolare formale, tocmai pentru a sparge barierele inhibiţiilor şi…a discuta amical. Ne gândeam că mai mult de o oră nu va dura. Vorba aceea, tinerii veneau direct de la şcoală. Dar la final când am privit ceasul, trecuseră 2 ore…şi tot nu terminam. Am fost aproximativ 30 de suflete de la diverse licee şi şcoli postliceale din oraş şi spun suflete pentru că despre teatru şi valoarea lui nu poţi vorbi decât cu sufletul…Iar Paula, ca de obicei, a excelat în asta. Timbrul ei vocal a cucerit audienţa din primele momente.

Le-a vorbit despre comportamentul pe care oamenii ar trebui să-l aibă la teatru, cum ar trebui să ne îmbrăcăm, să vorbim, ce înseamnă această artă pentru un actor, câtă muncă implică, câtă emoţie şi sentiment, ce „greutate” are în formarea caracterelor, personalităţii, în dezvoltarea intelectului. Am pus mult accent pe aceasta latură educativă şi i-am incitat pe tineri să spună care e părerea, lor, dacă merg la teatru, dacă li s- a făcut o educaţie în acest sens acasă sau la şcoală, daca le-ar plăcea să facem nişte cursuri mai aprofundate pentru a descoperi teatrul altfel, într-o manieră mai practică.

La început vocile tinerilor au fost mai reticente, că aşa suntem învăţaţi din păcate, dar încet încet au început să spună deschis părerea şi păsurile lor şi concluziile au fost foarte frumoase. Ne-au orientat şi nouă abordarea întâlnirilor spre un drum pe care ne-am gândit că vrem s-o luăm dar nu contam pe acceptul audienţei. Lucrurile făcute non-formal şi practic sunt cele care îi atrag, vor ca educaţia să fie „aplicată” şi „explicată”, ceea ce nu e greu, în teorie…

La final Paula le-a recitat o poezie…cu o voce care îţi pătrunde la inimă. I-a impresionat şi au înţeles că teatrul poate şi trebuie tratat altfel, că pot învăţa multe lucruri despre care nimeni nu le-a trezit interesul aşa cum ar fi normal. La următoarele întâlniri pe care le vom stabili de comun acord, şi pe care le vom anunţa tot din timp pentru a da posibilitatea oricui să participe, o să punem accent pe metode. Adică, să recităm o poezie, să interpretăm un personaj, să urcăm pe scenă, poate să participăm la o repetiţie cândva, totul pentru a deprinde abilităţi practice şi înţelegere activă a unor fapte pe care le tratăm ca şi concepte, pentru a scăpa de inhibiţii, pentru a dezvolta gustul pentru frumos şi a modela personalitatea.

Întotdeauna am fost de părere că niciodată nu facem ce ne dorim noi, facem ce ne spun alţii, de mici, apoi la şcoală, la biserică, prietenii, familia. Nu spun că e rău, dar asta nu ar trebui să excludă gândirea proprie. Îndemnul meu a fost …să gândească singuri, şi să aleagă ce cred că e mai bine pentru ei în viaţă. Dar asta presupune să cunoşti alternativele, să le experimentezi. Proiectul nostru încercă, cu alte cuvinte, şi să-i determine să gândească învăţându-i CUM să gândească. Sperăm să reuşim…

FREE YOUR MIND, AND THE REST WILL FOLLOW…(Eliberează-ţi mintea şi restul va veni de la sine…)

discutii cu actrita Paula Grosu
discutii cu actrita Paula Grosu
discutii cu actrita Paula Grosu
discutii cu actrita Paula Grosu